Povestea Noastra
“Albastru si Origini” este pentru noi o calatorie a descoperirii de sine. A sensului lucrurilor pe care le facem, a impactului pe care il putem avea in viata altor oameni. A trecutului nostru si a vietii pe care vrem sa o croim diferit, ca familie, zi de zi. O dorinta de a celebra originile noastre si de a ne trai viata mai mult afara, sub cerul albastru, in mijlocul naturii si in ritmul ei.
Albastru si Origini este povestea noastra: Leo, Ana si Tamara, o mica familie care am strans in jurul visului nostru parinti, frati, bunici…ca sa plamadim un sat unde sa ne intoarcem cu totii la tihna si simplitate. Si unde sa le fim gazda si altor calatori asemenea noua.
Este calatoria noastra de 4 ani, de-alungul careia am incercat sa ne gasim raspunsurile la intrebari precum “cum as vrea sa arate o zi perfecta din viata mea”, “ce ma face fericit”, “care va fi urma mea pe pamant”. Este motivul pentru care am lasat in urma cosmopolitul Paris…si ne-am intors la natura si la origini. Este motivul pentru care saptamana de saptamana, dupa joburile de 9-17, ne-am ambitionat sa facem ceva ce nu am facut niciodata: sa construim un sat.