Viata in Sat

Viata in sat

Participa la viata satului

Te invitam sa participi alaturi de noi la evenimentele vietii simple din micul nostru sat. Fie ca e vremea cositului si stransului fanului, fie ca e vremea culesului prunelor sau vremea sa coacem la cazan tuica, fie ca bucataresele au nevoie de o mana de ajutor la bucatarie sau ca facem afara mancare la ceaun si vrem sa incercam o reteta noua impreuna. Te vom anunta din timp, calatorule, daca punem impreuna muraturi sau facem zacusca, dulceata sau conserve pentru iarna. Ca sa dai o mana de ajutor si, poate, sa descoperi ceva nou. Si sa aducem impreuna satul la viata.

Iar cuptorul de paine, masina de gatit si locul de ceaun de afara vor fi, cu siguranta, punctul unde ne vom intalni adesea dupa muncile din sat. Bineinteles, cu o tuica facuta de noi, cu prune din livada noastra.

Anunta-ma cand sunt evenimente in sat

Viata la noi in vreme de pandemie

Facem curat cum se cuvine, in fiecare casuta si in hambar, dupa ce pleaca fiecare calator. Suntem vaccinati atat noi cat si cei care lucreaza la noi in sat, si care va vor ajuta sa aprindeti focul in sobe sau ne vor pregati micul dejun. Avem si terasa unde putem sta, ori loc pentru foc, ca sa petrecem cat mai mult timp in natura. Respectam indicatiile autoritatilor. Facem tot ce putem ca tu sa fii bine la noi.

Cum satul nostru este mic, daca doresti sa te simti si mai in siguranta, il poti rezerva in intregime pentru tine si prietenii tai. Suna-ne sa gasim o data potrivita pentru tine!

Sat de nomazi…digitali

Uite ca a trebuit sa vina o pandemie sa ne dam seama ca putem sa lucram foarte bine si daca nu suntem la birou 5 zile pe saptamana. Iar daca vrei sa te si bucuri de o pauza la pranz in care sa stai sa contemplezi muntele si cerul, ori de o plimbare prin padure dupa ce ai inchis laptopul, de ce nu vii la noi?

Nu avem televizor caci nu vrem “poluare” insa avem super net astfel incat tu sa rezolvi sedintele, call-urile si alte meeting-uri de la 9 la 18.00 iar in rest sa te umpli de natura, de aer curat si de conversatie placuta cu alti calatori asemenea tie. Iar daca ai nevoie de ceva anume sa te simti si mai confortabil la biroul “Albastru si Origini”, spune-ne si incercam sa rezolvam!